„Vreau să deprind curajul răbdării. Dacă trupul meu e nevolnic, sufletul trebuie să biruiască. Ceea ce nu pot auzi cu urechea, inima mea va trebui să ghicească. Voi sfărâma cătuşele pe care mi le-a pus destinul, vreau să cânt, să cânt pentru toţi. Omule, ajută-te singur, odată ce ţi-a fost dăruită puterea s-o faci !” (Ludwig van Beethoven)
Fericit trebuie să se fi simţit Beethoven când a învins destinul necruţător şi a smuls din adâncurile tăcerii impuse perle de sunete pe care apoi, cu talentu-i inegalabil, le-a armonizat în triumfătoarea simfonie: „Oda bucuriei”. Aşa mă simt şi eu, cea care am fost ţinută la uşa resurselor umane şi care ulterior, prin darul lui Dumnezeu, s-a dovedit a fi o binecuvântare, pentru că pe terenul nevirusat de prejudecăţile şi ideile învechite ale vremii, El a putut sădi concepte de lumină.
Titlul: „Treptele Succesului”
Subtitlul: „Dezvoltarea în lumină a oamenilor şi organizaţiilor”
ISBN: 978-973-7679-99-4
Apariţie: 11 decembrie 2009
294 pagini
Format A5
Email: dlo.humanmission@gmail.com
Astăzi începe „Sărbătoarea luminii” (Hanukkah) la poporul evreu, dar şi pentru mine personal, în primul rând pentru că „mântuirea a venit prin evrei” şi pentru că Dumnezeu ne vrea pe toţi, indiferent de religie, să stăm „la o masă a frăţiei”. Apoi, pentru că visul meu abisal, însămânţat în pântecul inimii în urmă cu cinci ani, s-a întrupat în sfârşit într-o carte de culoarea cerului, fiind scrisă cu litere de lumină.
“Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
Şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
(Luca 2: 14)



























2 Răspunsuri to “Simfonia fericirii”