Despre echilibrul vietii vs “Pilda scaunului cu patru picioare”

Am aflat de aceasta pilda de la un renumit psihiolog al zilelor noastre, care a fost invitat de RTV sa-si dea cu parerea in legatura cu sfarsitul tragic, motivat de pierderea slujbei, al uneia dintre cele mai mari soprane a tarii. Dna psiholog povestea ca, in procesul de consiliere foloseste frecvent o pilda suport: “a scaunului cu patru picioare”, prin care recomanda clientilor sa-si cladeasca echilibrul vietii pe patru piloni: cariera, familia, prietenii, relatiile. Si culmea e, ca multi dintre noi traim cu ideea ca reusita depinde de acesti patru factori, dar viata ne arata frecvent ca se intampla sa se franga deodata toate cele patru picioare. Astfel, pierderea slujbei atrage dupa sine marginalizarea, mai ales daca situatia persista, contactele se imputineaza, iar relatiile esueaza pentru ca adesea se cladesc functie de interese. Prietenii la un moment dat se vor satura sa ne fie umarul pe care sa plangem, pentru ca ei insisi sunt impovarati cu grija zilei de maine. Familia ar trebui sa fie pilonul suport care sa ne dea forta de a ne recapata increderea in noi si imboldul de a lupta in continuare. Dar, viata de zi cu zi ne ofera exemple care arata ca aceasta se dovedeste cel mai adesea a fi “dusmanul nr. 1” al somerului, otravindu-i zilele si asa fara orizont, cu reprosuri, critici si chiar abandon. 

Atunci, unde ar trebui sa cautam echilibrul, punctul de sprijin, pentru a nu esua in mod ireversibil si a o sfarsi ca niste invinsi, restanti la capitolul viata?

“Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor, în care nu este izbăvire. 

Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor. 

Cel ce a făcut cerul şi pământul, marea şi toate cele din ele; Cel ce păzeşte adevărul în veac; 

Cel ce face judecată celor năpăstuiţi, Cel ce dă hrană celor flămânzi. Domnul dezleagă pe cei ferecaţi în obezi; 

Domnul îndreaptă pe cei gârboviţi, Domnul înţelepţeşte orbii, Domnul iubeşte pe cei drepţi.” (Ps. 145)   

Sf. Apostol Pavel spune ca nadejdea in Dumnezeu este ancora pentru suflet (Evrei 6) si oricat de mari ar fi valurile vietii cu El luntrea sufletului este in siguranta in vremuri de restriste si Care ne va conduce cu bine la liman.

Poate ca in cariera suntem la zero, dar in lumina care ne vine prin credinta vom intelege ca: “nimic nu este intamplator”, ci in fiecare rau e ascunsa samanta unui bine ulterior.

Astfel, pierderea slujbei nu inseamna neaparat ingroparea vietii sau pierderea demnitatii, pentru ca: „Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12:23). Poate e ragazul care ni se da pentru a ne dedica familiei de care ne-am instrainat sau pentru implinirea unei pasiuni ingropate, pentru alegerea altui drum in cariera care să faciliteze rotunjirea personalitatii noastre, dezvoltarea altor aptitudini, functii, interese. Cariera nu reprezinta o succcesiune de joburi platite, ci e o “scara a măiestriei profesionale”, in dezvoltarea careia conteaza toate experientele legate de munca, dobandite in cadru formal (organizatie) sau informal: proiectele, voluntariatul, activitatile de exersare a pasiunilor, creatiile de orice natura, implicarea in problemele comunitatii, in politica, munca in familie, prin dezvoltarea aptitudinilor transferabile.

Sau poate ca statutul de somer e durerea de care aveam nevoie pentru a redeveni umani, sensibili la nevoile celor respinsi, retragerea din lumea activa insemnand de multe ori tamaduirea bolilor sufletesti: mandria, mania, desfranarea, avaritia. Se poate ca in aceste imprejurari sa se cuibareasca in suflet tristetea,  care e ucigatoare pentru suflet si din care se nasc atatea fapte tragice. Dar, „nadejdea in Dumnezeu alunga cainele deznadejdii”,  iar munca ofera oportunitati de dezvoltare in orice context si prin rugaciune statornica vom gasi rezolvare problemelor noastre.

Deci, sa ne cladim casa sufletului pe temelia de piatra a credintei. Astfel, oricate ispite vor veni asupra noastra vom gasi mereu sprijin in efortul echilibristic de a ne mentine pe linia de plutire. Nu vom mai fi un scaun cu patru picioare, tanjind dupa intelegerea, atentia şi dragostea celorlalti, ci ne vom gasi echilibrul, stand intr-un picior, pentru ca Dumnezeu vegheaza ca sa nu ma clatin.

 

Motivational: God’s Love is the Solution