“Orice creatie pentru a se desavarsi trebuie mai intai sa fie afundata in timpul prin care va deveni.” (Exupery)
Pentru ca astazi cartea Treptele succesului implineste un an de cand a iesit de sub teascurile tiparului, m-am gandit sa impodobesc mai degraba bradutul cu ganduri care sa dea culoare cenusiului cotidian si sa ne ajute sa intampinam sarbatoarea Craciunului cu pace si cu bucurie.
E drept ca avem nevoi, care cu cat sunt mai multe si avide, ne fac sa ne simtim tot mai saraci si nefericiti. Se spune ca: “unde exista dorinta, acolo exista durere”, dar asta nu inseamna sa ne reprimam nevoile, pentru ca de fapt le vom asmuti mai tare. Calea pentru o viata sanatoasa si benefica consta in tranfigurarea acestora, adica tranformarea lor din necesitati in biruinte. Dar asa cum se prezinta acum piramida trebuintelor (versiunea Maslow), ar parea ca nu vom putea scapa vreodata de tirania nevoilor fizice, care devin tot mai excesive pe masura ce consumam tot mai mult, iar singuratatea si frustrarile ambitiei si orgoliului pot conduce la adevarate tragedii personale.
Atunci cand omul iese din marginirea vietii materiale si se deschide spre Dumnezeu, sub influenta harului care ne vine prin credinta, pe langa transformarile ce survin la nivelul puterilor sufletului, dezvoltarea inteligentei cognitive si emotionale, are loc o modificare a piramidei nevoilor, prin constientizarea celei mai inalte si profund umane dintre aspiratii, nevoia de MANTUIRE, care il orienteaza pe om spre telul esential si final al vietii pamantesti. Prin CREDINTA, deci, viata capata sens, are un scop, iar centrul de echilibru in piramida nevoilor nu se mai situeaza aproape de pamant, primand cele de baza, ci se deplaseaza spre varf, pe masura ce se deschid şi se intaresc nevoile superioare, de dezvoltare şi autorealizare, sursa satisfactiilor reale şi de durata. (vezi pg. „Misiunea Umana” pe Academia pentru Dezvoltare – ADLO.ro)
Si totusi, cum am putea scapa din robia nevoilor de orice fel, sursa durerilor, asigurandu-ne un trai sanatos, cu pace si ardere interioara?
Avem nevoie in primul rand de hrana, imbracaminte, locuinta, securitate emotionala si mai ales de o slujba prin care sa putem sa ni le asiguram pe toate acestea. Problema e ca astazi multi dintre noi nu ne mai putem bucura de acest drept şi privilegiu (lipsa locurilor de munca, prejudecatile legate de varsta etc.) si deci insasi viata ne e amenintata. Nu vom sta nicidecum cu mana intinsa, pentru a nu impovara pe altii si a nu spori starea deplorabila in care ne aflam, ci vom lucra acolo unde suntem (casa, comunitate), urmand indemnul Mantuitorului: “Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca […] Stie doar Tatal Ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6: 31-33). Mai chinuitoare senzatie a lipsei o incercam tocmai atunci cand avem toate cele de trebuinta si totusi facem jocul lacomiei si avaritiei, aruncandu-ne de bunavoie in noianul grijilor s-al disperarii.
Avem nevoie de AFECTIUNE, dar iubind, vom atrage iubirea. E destul sa ne deschidem spre ceilalti cu bunatate si generozitate si vom alunga spectrul singuratatuii din viata noastra. “Precum voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi asemenea.” (Luca 6: 31)
Nevoia de MUNCA, resimtita ca necesitatea de a da scop zilei, este o trebuinta fundamental umana (ca si nevoia de dragoste), prin care omul isi implineste menirea mai ampla, de transformare creativa a naturii, de “logos economic”. Poate fi implinita in orice loc: mediu formal (serviciu) sau informal (treburile casei, gradinarit, proiecte, voluntariat, implinirea pasiunilor de orice fel etc.), fiind antidotul impotriva lenei si a tristetii. Parintele Staniloae spunea ca: „munca face omul”, referindu-se la caracterul formativ al acesteia, fiind mijlocul prin care ne dezvoltam aptitudinile, deprinderile, ne intarim vointa si lucram virtutile: rabdarea, infranarea, harnicia, iubirea de semeni etc.
Nevoia de stima este cea care ne creaza o dependenta bolnavicioasa fata de lume si care de foarte multe ori este motivul conflictelor si dusmanul numarul unu al linistii interioare. Propriu-zis aceasta nu e o nevoie reala, ci este consecinta imbolnavirii noastre de patima mandriei, cea care ne face sa tanjim dupa atentia, admiratia si aprecierile oamenilor, care oricum sunt preocupati de propria persoana pentru a mai purta de grija egoului aproapelui. Modestia este haina cea mai de pret, pentru ca ne da valoare si ne apara de viforul dispretului, invidiei si indiferentei celorlalti. „Domnul celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har.” (Iacov 4:6) De aceea aceasta nevoie inchipuita o voi inlocui cu una reala: cea de PRINCIPII, ONESTITATEA fiind coloana vertebrala a sufletului. De aceea: „ai grija ca lumina din ochii tai sa nu devina intuneric”.
Nevoia de MANTUIRE se implineste prin rugaciune şi respectarea poruncilor Domnului nostru Iisus Hristos, lasate mostenire in Noul Testament. Spre deosebire de celelalte trebuinte, aceasta este setea cea buna si hrana sufletului, care ne umple de pace, sanatate, bucurie si viata vesnica. Este cea mai la indemana de indeplinit: tine numai de vointa si efortul nostru, iar prin satisfacerea ei toate celelalte nevoi se implinesc si se transfigureaza.
Deci fericirea nu e o himera, doar pentru ca cei mai multi dintre noi alegem nemultumirea si tristetea ca tovarasi pe drumul vietii. Daca era o stare irealizabila sau incompatibila cu viata pamanteasca, Sf. Apostol Pavel, luminat de Duhul Sfant, nu ne-ar fi indemnat: „Bucurati-va pururea!” (I Tesaloniceni 5:16 ), pentru ca imediat sa ne arata si calea prin care putem atinge acest ideal: „Rugati-va neincetat!” (5:17)
Si astfel am impodobit bradutul fericirii, agatand alaturi de nevoi si roadele stradaniei noastre, pentru ca viata sa ne fie senina si plina de roade.
Related Posts:
